London, baby!

Săptămâna trecută mi-am prelungit puțin weekendul și am sărit peste doua zile la facultate și m-am plimbat pana în Londra :D.Am profitat de faptul ca prietena mea, Meli, era în Londra la un internship, așa ca am zis sa o vizitez puțin, am avut un fel de “city-break”.

Așa ca sa începem cu începutul, care nu a fost cel mai bun, am călcat puțin cu stângul și era sa pierdem avionul (eu cu Razvan, aka bf), am ajuns foarte la limita la aeroport, doamnei de la check-in nu i-a convenit forma bagajului meu de mana, se pare ca era prea “voluminos” așa ca l-a aruncat undeva la cala, noroc ca nu a mai trebuit sa plătim în plus pentru asta. Intr-un final am trecut de asta și a trebuit sa ajungem la poarta de îmbarcare, care era undeva lângă granița Romania – Bulgaria. Vorbesc serios, dacă puteau pune poarta de îmbarcare mai departe, ar fi pus-o. Am nimerit sa avem exact penultima poarta din aeroport. A fost foarte distractiv sa alergam prin tot aeroportul, impiedicandu-ne de bagaje, ca sa ajungem în 5 min, gâfâind ca după maraton, la poarta care aproape se închidea când am ajuns noi. Note to self: mai mult cardio la sala.
Măcar bine ca am prins avionul, chiar dacă am ars caloriile bananei ce o mâncasem dimineața.

Zborul în sine a fost plăcut, nimic ieșit din comun. Normal ca eu, ca de obicei, am fost cu fata lipita de geam tot zborul și am văzut la un moment dat un lucru ce mi s-a părut foarte ingenios, eoliene în Canalul Mânecii. Mi s-a părut foarte mișto. Foarte eco-friendly. Go Green!

Intr-un final am ajuns în Londra, ne-am făcut Oyster Card ca sa putem folosi transportul public, și luam frumos metroul de la Liverpool Station înspre King’s Cross Station unde trebuia sa schimbam cu alta linie, dar ghici ce? King’s Cross Station e închisă. De ce oare? Alarma de incendiu. Mai lipsea un atentat, ceva și era tacâmul complet :)).
image

Pe lângă toate peripețiile astea, Londra e chiar frumoasă, în cele 3 zile cât am stat acolo am mers cu autobuzele lor specifice, cele double-decker, și m-am simțit ca în Harry Potter și Prizonierul din Azkaban când autobuzul ăla se baga printre toate mașinile și pe toate străduțele, am vizitat Trafalgar Square, St. James’s Park unde am hrănit veverițe care se urcau pe noi și luau aluna din mana, lebede, gâște și rațe, am fost la Buckingham Palace unde a fost interesant sa văd gărzile stand nemișcate în fata palatului, după aceea am mers sa vedem Big Ben, London Eye și apoi ne-am tot învârtit prin zona pana ne-am întors iar în Trafalgar Square de unde am mers pana în King’s Cross iarăși ca sa caut Harry Potter Shop, my guilty pleasure, de unde mi-as fi luat toate cănile din magazin, dar m-am rezumat doar la una cu Hogwarts și Gryffindor. Nu puteam pleca din Londra fără ceva cu HP având în vedere ca toată copilăria am citit cărțile :)).
image

O zi întreagă am petrecut-o la Science Museum care e imeeeens! Nici nu îți dai seama cum trece timpul acolo, câteva ore le pierdusem doar în sectorul cu medicină, exact partea care mă interesa din tot muzeul :)).
Apoi ne-am plimbat prin Hyde Park care e uriaș și perfect pentru plimbări liniștite sau stat pe un șezlong cu o carte buna si pe Oxford Street care e mult prea aglomerată pentru gustul meu.
image
La plecare am așteptat o gramada de ore intr-un aeroport fără bănci sau scaune, iar oamenii erau întinși pe jos, unii chiar dormind, timp în care m-am plictisit și mi se închideau ochii de somn, noroc de internet și cărți pe care le-am luat de la o librărie, Waterstones, când ne plimbam prin Trafalgar Square.
image

Una peste alta a fost o excursie foarte drăguță, mai ales ca eram în compania celor mai mișto oameni, Razvan, Meli și Mihai care ar face și cel mai jalnic oraș mișto :D.

Advertisements

3 thoughts on “London, baby!

  1. Pingback: Soap&Glory The Righteous Butter | beautyandatwist

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s