Uleiuri pentru pielea mea

 

SONY DSC

Avand tenul gras, in general, m-am ferit cat am putut de uleiuri, sub orice forma ar fi fost ele. In ultimul timp s-au dovedit a fi prietene cu piele mea, mai ales pe vremea asta rece. De cum scade temperatura afara si incepe vantul sa bata in Bucuresti, pielea mi se strange ca un arici. Asa ca cel mai la indemana remediu pentru problema aceasta a fost sa folosesc uleiuri, pentru ten, pentru corp, sub dus, oriunde.

Pentru corp am cateva preferate, cum ar fi uleiul de dus de la Eucerin PH5 (despre care am scris AICI), care pe langa ca imi lasa pielea fina ca de bebelus, imi calmeaza si iritatiile, de care bineinteles ca nu sunt ocolita avand pielea sensibila pe corp. Este foarte usor de cumparat, putand fi gasit la orice farmacie, fiind la dispozitia oricui.

20151128_224243-1

Un alt ulei de corp tried, tested and extremely loved, este uleiul de dus cu migdale de la L’Occitane. Singura problema cu acest ulei de dus este ca nu se gaseste chiar oriunde, doar in anumite farmacii Sensiblu care comercializeaza produse L’Occitane, sau in magazinele fizice si cel online L’Occitane. Magazine fizice L’Occitane sunt destul de putine in tara, iar shoppingul online nu este intotdeauna pe gustul tuturor. Iar pe langa asta, e putin cam scump, pretul incepand de la 35 de lei pentru varianta de 75 ml si mergand pana la 138 de lei pentru 500 ml. Dar daca treceti de toate aceste inconveniente, va veti indragosti iremediabil de acest ulei de dus. Miroase extraordinar si lasa pielea moale si catifelata pentru toata ziua. Face dusul un rasfat. Acum ca suntem in pragul sarbatorilor de iarna, un asemenea ulei de dus s-ar putea strecura pe lista voastra de cadouri pentru Mos Craciun. Just saying… Eu sigur am sa il trec :).

photo-ASO

Daca nu sunteti fane uleiurilor de dus, dar le preferati pe cele “uscate”, pe care le folositi dupa dus, preferatul meu este cel cu fistic de la Dove, despre care v-am si povestit in primavara si puteti vedea articolul AICI. Anul trecut era nebunie cu uleiul asta, peste tot doar de el citeam si sincer nu eram asa interesata pana in momentul in care nu il mai gaseam prin nici un magazin si ma apucase pe mine mania de a-l avea. Pe langa faptul ca hidrateaza pielea foarte bine, mirosul se mentine toata ziua, avand in jurul meu o aura aromata si dulce. Daca il gasiti in supermarket-uri, puneti mana rapid pe el ca o sa va placa, cu siguranta.

wpid-2015-03-29-16.10.23.jpg.jpeg

Fata este una dintre zonele cele mai expuse frigului, oricat ne-am ascunde dupa fulare sau caciuli si din cauza aceasta, pe timpul iernii, trebuie sa acordam tenului o atentie mai deosebita, folosind produse de skincare mai hidratante decat in restul anului. Cremele mult prea grase si extrem de hidratante nu sunt deloc potrivite tenului meu, asa ca eu folosesc intotdeauna ulei de argan. Toata lumea stie cat de laudat este uleiul de argan, dar poate nu toata lumea stie si de ce. Pe langa actiunea antirid pe care o are, combatand semnele imbatranirii si reducand liniile fine, acesta reduce iritatiile produse de eczeme sau cicatricile post-acnee. Mie imi place sa il folosesc seara, dupa ce mi-am curatat tenul si mi-am facut toata rutina, in acest fel are timp sa actioneze toata noaptea, iar dimineata ma trezesc cu pielea hidratata si plina.

IMG_20151128_224522

Uleiul de argan poate fi folosit si pe par. Eu il aplic pe varfuri, dupa mi-am uscat parul si l-am indreptat cu placa. Fiindca varfurile imi sunt decolorate si uscate, aplicand uleiul de argan incerc sa evit cat pot de mult despicarea lor. In acest fel, parul meu arata sanatos timp indelungat.

Uleiurile sunt extrem de bune si pentru demachierea fetei. Un bun exemplu este uleiul demachiant de la Vichy, care indeparteaza machiajul fetei foarte bine si lasa pielea hidratata. Fiindca acesta il tin acasa la Baia Mare, in Bucuresti folosesc uleiul de cocos pentru demachiere, care isi face treaba la fel de bine si e natural 100%. Il folosesc doar pentru demachierea fetei, nu si a ochilor, deci nu stiu cat de bine ar indeparta un machiaj waterproof. Pentru demachierea ochilor folosesc doar lotiunea micelara sau demachiantul bifazic de la Nivea si nimic mai mult.

20151128_224135-1

Uleiul de cocos poate fi folosit, la fel ca cel de argan, si pe par, atat pe varfuri cat si ca un tratament intensiv de hidratare inainte de a ne spala parul sau in diferite masti pentru par.

Desi ma ascundeam cat puteam de uleiuri, acum fac parte din rutina zilnica de ingrijire a corpului si a tenului si nu cred ca vor iesi din ea prea curand.

 

Voi ce uleiuri folositi si pentru ce? Ati fost la fel de reticente ca si mine in privinta lor, la inceput?

V-am pupat, B ♥

Advertisements