Favoritele lunii- martie si aprilie 2016

In luna martie nu am fost foarte activa pe blog si nu am scris articolul cu produse favorite, asa ca cel de luna aceasta il va cuprinde si pe acela.

IMG_20160505_143529

Sunt foarte mandra de mine ca am reusit sa folosesc crema hidratanta dupa aproape fiecare dus. Dupa cum am mai zis si in alte articole, dimineata nu am timp, sub nici o forma, sa folosesc creme si alte nebunii dupa ce am iesit de la dus, in schimb seara m-am obisnuit sa imi hidratez pielea cu Crema de corp cu extract de shea 25% de la L’Occitane. Am o mica, usoara obsesie pentru gama cu unt de Shea. Aceasta crema este cea mai emolienta si hidratanta crema pe care am incercat-o, care in acelasi timp nu lasa o pelicula grasa si intra foarte repede in piele. Mirosul este unul foarte placut si subtil, care se mentine cateva ore, dar foarte discret. Este intr-adevar mai scumpa decat cremele obisnuite din supermarket, dar si calitatea este superioara. O puteti gasi online pe site-ul L’Occitane, cat si in magazinele fizice sau in farmaciile Sensiblu care vand produse L’Occitane.

Ca sa raman tot in familia L’Occitane, in ultimul timp, cel mai mult mi-a placut sa ma demachiez cu uleiul demachiant cu extract de shea. Indeparteaza fiecare strop de machiaj, inclusiv cel waterproof, lasand fata curata si hidratata. L-am incercat o singura data pe machiajul ochilor si a facut fata cu brio, inclusiv rimelului waterproof, dar eu am o fobie ciudata cu uleiurile care pot sa imi intre in ochi si prefer sa folosesc uleiul de la L’Occitane doar pe fata, iar pentru ochi folosesc un demachiant bifazic.

Nefiind o persoana matinala, dimineata prefer sa dorm mai mult si nu imi ramane timp pentru machiaj, in orice caz nu mai mult de 10 minute, asa ca il pastrez destul de simplu, dar intotdeauna ma intind dupa paleta cu farduri de la Melkior si noua paleta de blush-uri de la Benefit, Cheekaton. Fardurile de la Melkior sunt extrem de pigmentate si mi le-am ales in asa fel incat sa le pot folosi in fiecare zi; nuantele mele preferate sunt Diaphane, Beige Copper, Ethereal, Coral Fusion, Autumn Sunset si Wild Cherry.

melkior eyeshadows beautyandatwist

Pentru putina culoare in obrajiori, ca o floricica in plina primavara, am folosit doar paleta Cheekathon de la Benefit. E o paleta cu 5 blush-uri full size Benefit: Dandelion, Hoola, Rockateur, Dallas si Coralista. Este editie limitata si o puteti gasi la Sephora la 270 de lei. Avand in vedere ca un singur blush costa 152 de lei, 5 blush-uri la 270 lei e o afacere buna. Plus ca, daca aveti vreun voucher pe care nu l-ati folosit, puteti profita si va luati paleta mai ieftin. Eu asa am facut :).

Lunile astea, cel mai mult am optat pentru nuante nude sau nude-roz pentru buze, iar produsele preferate au fost rujul Maxfactor in nuanta 745 Burnt Caramel, rujul Bourjois Rouge Edition in nuanta 04 Rose tweed, rujul Maybelline Color Sensational in nuanta 207 Pink Fling si luciul de buze Urban Decay Revolution Lipgloss in nuanta Liar. Rujurile sunt produsele mele de make-up preferate, nu pot sa ma opresc doar la unul. Sub toate acestea, am folosit aproape de fiecare data creionul de buze de la Melkior in nuanta Rose Nude, care merge perfect cu toate rujurile mentionate.

swatches maxfactor burnt caramel maybelline pink fling bourjois rouge edition rose tweed melkior urban decay revolution lipgloss liar - beautyandatwist

 

Cam acestea au fost produsele care mi-au placut cel mai mult in ultima vreme. Au fost mai putine ca de obicei, dar au fost preferatele mele in lunile martie si aprilie. Ati folosit vreunul din produsele mentionate? Daca da, care si cum v-ati inteles cu el?

PicMonkey Sample

 

Advertisements

Favoritele toamnei

Hello december! V-am zis ca abia astept Craciunul, nu? Il astept de anul trecut din ianuarie, haha.

7810356eb1614e86a38392a425515318

Asa ca, inceputul lunii decembrie inseamna favoritele lunii noiembrie, doar ca favoritele lunii noiembrie nu sunt doar pentru noiembrie, ci pentru tot sezonul. Toamna asta nu am avut prea multe schimbari in materie de produse cosmetice, am incercat sa folosesc ce aveam deja si de aceea am decis sa fac un articol de favorite pentru toata toamna, nu pentru fiecare luna in parte, pentru a nu repeta aceleasi produse :).

IMG_20151211_154924

Pentru ingrijirea corpului am folosit mai mult produse hidratante in a doua jumatate a toamnei, de cand a inceput sa fie mai frig si vant mai puternic, asa ca pentru dus am ales, bineinteles, doua dintre uleiurile preferate, cel de la Eucerin si cel cu migdale de la L’Occitane. Ambele sunt foarte hidratante si lasa pielea fina ca de bebelus. Cel de la L’Occitane il am in varianta travel size si il folosesc destul de des, dar parca nu vrea sa se termine si sa fie inlocuit de unul full size, iar cel de la Eucerin l-am uitat acasa la Baia Mare cand am fost acum o saptamana si nu va aparea in poza din acest articol, dar nu poza conteaza, nu-i asa? 🙂

Crema de maini cu unt de shea de la L’Occitane este una din preferatele mele si a stat in permanenta pe langa mine, in geanta sau pe birou. Frigul si vantul imi usuca foarte tare mainile si de aceea trebuie sa folosesc o crema cat mai hidratanta pentru a preveni craparea lor.

Pentru hidratarea corpului, cel mai mult m-am intins dupa untul de corp cu unt de shea si cafea verde de la Green Pharmacy. Hidrateaza excelent, intra foarte repede in piele si nu lasa o pelicula grasoasa la suprafata. Daca va place crema de corp din gama Spa of the World, de la The Body Shop, cea cu ulei de Kukui, sigur va fi pe gustul vostru si acest unt de corp, miros foarte asemanator si pretul e aproximativ o zecime din cel al cremei The Body Shop.

Una dintre cele mai bune aparitii pe piata din Romania a fost apa micelara Bioderma in recipient cu pompita. Nu e cu nimic diferita de cea din sticla normala, dar sistemul de dozare este mult mai lejer, apasand doar pe pompita sticlei, fara a mai lua recipientul in mana si sa torni lotiunea pe discheta demachianta. Lotiunea este una din preferatele mele, iar acum ii voi refolosi ambalajul cand se va termina pentru urmatoarea lotiune micelara.

Recent, cei de la Oriflame au lansat niste palete de farduri din gama Giordani Gold si bineinteles ca le-am incercat si eu. In materie de farduri le prefer pe cele cu tonuri calde, nuante de maro, auriu, sampanie, burgundy, si evident ca ele au fost si cele care le-am si incercat, paleta Divine Brown si Radiant Plum. Prima impresie? MI-NU-NA-TE! Sunt foarte pigmentate si atat de cremoase la atingere incat mi-as baga degetul constant in ele. Sunt perfecte pentru un machiaj simplu, de zi, sau un machiaj smokey. Cel mai probabil le voi include in machiajul meu de Craciun, si poate voi face un articol special pentru asta :).

Pentru buze am doua extreme, ori e nude-roz natural, ori e rosu aprins sau burgundy. In majoritatea zilelor am folosit rujul lichid Bourjois Rouge Edition Velvet in nuanta Nude-ist si rujul lichid de la Sephora in nuanta 13 Marvellous Mauve. Amandoua sunt variatiuni pe aceeasi tema, adica roz-nude-kylie-jenner-lips perfecte pentru un machiaj simplu, de zi, cu putin accent pe buze. Mi se pare culoarea potrivita pentru orice ocazie, si pentru ca mare parte din zi o petrec prin spitale, mi se pare un ruj inofensiv care nu deranjeaza pe nimeni si nu e in your face.

La cealalta extrema se afla rujul Rimmel London Lasting Finish in nuanta 107 si rujul lichid de la Sephora in nuanta 01 Always Red. Ambele sunt preferatele mele cand vine vorba de un machiaj de seara sau mai festiv. Love them! ♥

IMG_20151211_155100

Nu poate exista articol de favorite fara parfumul My Burberry in el, nu? Evident, e all time favorite. L-am laudat de mii de ori pe blog.

Un al doilea preferat este mai budget-friendly si perfect pentru vremea rece, adica Amber Elixir Night de la Oriflame. E un parfum care poate nu este pe gustul tuturor, fiind mai puternic, mai vanilat. Un parfum oriental-vanilat, care merge excelent cu serile reci.

Trei carti cu care m-am rasfatat in timpul liber, care nu a fost prea mult, au fost Obiecte Ascutite de Gillian Flynn, 1-ul Pe Lista Mortii si A 2-a Sansa de James Patterson. Toate trei sunt romane politiste luate de pe elefant.ro, asa ca daca va place genul sigur va vor placea si acestea :).

 

Cam acestea au fost produsele de care m-am bucurat cel mai mult lunile acestea. Voi ce produse ati folosit cel mai des in ultima vreme?

Va pup, B♥